Întîlnire de suflet
Astăzi, un grup de madrihi de la ”I. Mangher”, însoțiți de voluntarii Efimia LEPĂDATU – profesoară de educaţie plastică și Natalia BARABANȘCIKOVA – conducătoarea corului de copii de la Teatrul Național de Operă și Balet ”Rapsodia”, au mers în vizită la bunii noștri prieteni de la Centrul de zi de socializare şi dezvoltare a copiilor cu necesităţi speciale “Atenţie”. Împreună au ”crescut” un pom îndoldorat cu mere, după care au savurat concertul pregătit de către copiii de la ”Rapsodia”. Lucrul manual îi ajută pe acești tineri să capete încredere în forțele proprii și în capacitatea lor de autodepășire, iar muzica permite pătrunderea sunetelor în lumea lor interioară. Ca deobicei a fost o întînlnire de suflet.