Вы просматриваете: Главная >‘luna iunie

Provocarea verii la ”I. Mangher”

Iată că a zburat prima lună a programului PROVOCAREA VERII – 2019! Din răsputeri ne-am străduit să vă oferim dragii noștri utilizatori tot ce avem mai bun, mai interesant și mai atractiv. Începând cu panoul informativ de la intrarea în bibliotecă și terminând… ba nu, nu pot spune unde se termină zborul fanteziei din acest program.

Voi încerca să fac un ”bilanț” a tot ce s-a petrecut la noi, la ”I. Mangher” în această lună. Dar, să le luăm pe rând.

De când lumea evreilor li se zice ”Poporul Cărții”. Dacă ar fi să tratez liber această sintagmă, aș zice că tot, da absolut tot ce se întâmplă în biblioteca noastră, se rotește în jurul cărții. Am organizat trei expoziții: Citește, unde sunt prezentate cărți artistice intrate recent în colecțiile noastre; Descoperă – aici le-am propus copiilor o serie de cărți ”științifice” cu experimente din care au putut afla din ce este compusă lumina, ce este electricitatea, care materiale sunt conducătoare și care – izolatoare, cu ”ce se mănâncă” câmpurile magnetice; ce este, de unde apare și cum se transmite sunetul, dar și multe alte lucruri neobișnuite, tainice și fascinante; Crează – albume de origami, hand made împreună cu bunicii, Cartea tânărului magician etc. Cărțile în aceste expoziții se schimbă odată la două săptămâni și practic nu se rețin pe raft.

Apoi am mai citit împreună din I. Mangher, I. Șvarț, K. Ciukovski, A. Pușkin. Am descoperit Jurnalul Anei Frank. Copiii au rămas profund impresionați de fenomenul Holocaustului, de soarta fetiței, care la vârsta de doar 13 ani și-a lăsat amprenta în tragică în istorie.

Au citit copiii și despre operațiunea Iași-Chișinău, de la desfășurarea căreia se împlinesc 75 de ani. Au ascultat, au citit, apoi inspirați, au creeat desene la tema propusă.

Provocare mai puțin tradițională a fost  ”Cartea vie” cu Victor Botnaru, maestru al cobzei și istoricul Eduard Alhazov.

Am făcut împreună și multe Descoperiri: Ierusalimul și Tel-Avivul din cartea scriitoarei Linor Goralic, Cosmosul – din muzeul cosmonauticii, Corpul uman din discuția cu medicul, Natura vie din jocuri intelectuale, Bucătăriile lumii din cărțile de bucate, Farmecul muzicii lui Saint-Saëns din cea mai  cunoscută lucrare a acestuia – „Carnavalul animalelor”. Descoperind Tradiția evreiască – au săvârșit de sine stătător ritualul de Șabat – aprinderea lumânărilor de vineri seara.

Dacă ar fi să descriu amănunțit capitolul Crează, nu mi-ar ajunge spațiu și aș bloca blogul. Au creat ai noștri mult și bine, în cel mai larg sens al cuvântului: din fetru, hârtie și mărgele, din pânză și materiale reciclabile; au desenat, au decupat și au lipit: personaje din desene animate, podoabe pentru fete, avioane, animale, gogoșele, floricele și multe de toate. Tot despre ce au citit, tot ce au decoperit a fost imediat creat: ilustrația operei lui I. Mangher, elefantul din parabola indiană, ceasurile din ”Povestea timpului pierdut” de I. Șvarț, scene din operațiunea Iași-Chișinău și câte și mai câte.

Așa a fost în iunie la noi, la ”I. Mangher”. Astăzi a început o lună nouă cu noi provocări, surprize, descopreiri și creații. Veniți și voi și nu uitați, că

UȘILE BIBLIOTECII,

LA FEL CA ȘI INIMILE NOASTRE

SUNT LARGI DESCHISE ÎN FAȚA TUTUROR! 

 

Angela Borș

2

Метки: , , ,

Read Comments